Biografie

Născut în Constanţa, România pe data de 23 februarie 1987, Adrian Mhai nu a fost niciodata departe de fenomenul muzical, bucuria de a cânta manifestîându-se de la cea mai fragedă vârstă. Talentul muzical îl moștenește de la mama sa, Mihaela Preda, care este solist vocal şi care este laureată a mai multor festivaluri naționale de muzică ușoară și romanțe. Având o bază temeinică i-a dat elan acestuia în copilărie, moment în care a luat contact cu muzica rock (în familia sa audiindu-se muzica unor artiști ca :  Phoenix, Pink Floyd, Chris Rea, Bryan Adams) , electronică (prin intermediul televizorului artiști ca : Vangelis, Jean Michel Jarre, Enigma) sau clasică (datorită emisiunilor realizate de Iosif Sava).

Pe măsură ce creștea și dorința de a afla mai multe despre universul sonor se dezvolta și ea, urmand ca al doilea ciclu școlar să-l găsească pe artistul, deja, în devenire în Liceul de Artă Constanța, instituție care avea să-i schimbe radical viața. Aici avea să urmeze, printre alte discipline muzicale, studiul percuției (ca instrument principal) și al pianului (instrument auxiliar). În cei opt ani petrecuți în Liceul de Artă, viziunea muzicală a lui Adrian Mihai s-a schimbat radical și a devenit din ce în ce mai deschisă, descoperind astfel genuri noi de muzică și stiluri noi de interpretare a muzicii. A învățat să asculte, pe lângă muzica clasică și genuri ca jazz-ul, muzica electronică (aici incluzând atât subgenuri comerciale ca electro,house,trance,techno,chillout,ambient cât și subgenuri underground ca drum’n’bass, dubstep, idm, trip-hop etc), blues-ul, folk-ul etc.

Tot acum, mergând pe drumul deschis de pasiunea pentru trupa 3 Sud Est, întemeiază primul său proiect muzical intitulat “Exclusiv”, proiect care deși nu realiza nimic nou din punct de vedere muzical, l-a ajutat să ia contact cu industria muzicală pentru prima oară. După încheierea micului proiect muzical dance,în care își exersase talentul componistic,în 2005 ia contact cu tehnologia muzicală digitală prin intermediul fostului său model muzical, Laurențiu Duță, cel care îl inițiază în tehnica producției muzicale digitale. În paralel cu o serie de proiecte la care a contribuit în studio-ul lui Laurențiu Duță, interesul pentru muzica electronică în general și pentru muzica trance,chillout, ambient în special, crește.

Rezultatul acestei noi pasiuni muzicale se materializează prin noi creații muzicale în genul trance, care vor fi apreciate de dj celebri (Paul Van Dyk, Markus Schulz,Solarstone, Agnelli & Nelson etc) și care vor fi lansate pe piață de către o casă de producție specializată în acest gen de muzică.

În paralel, studiul muzicii clasice se aprofundează și astfel, în 2006 devine student al Universității Ovidius Constanța, Facultatea de Arte, Specializarea Pedagogie Muzicală unde o serie de profesori (Dumitru Lupu, Carmen Cristescu, Octavian Velescu, Daniela Cojocaru, Mirela Kozlovsky, Floricica Rădulescu, Iliana Velescu)  îl ajută să înțeleagă (și să iubească) muzica clasică (și nu numai) la un nivel mult superior și îi încurajează (împreună cu profesorul de teorie muzicală din liceu Veniamin Cozma) încercările componistice. Este promotorul unor spectacole realizate în cadrul facultății împreună cu colegii săi de an și de facultate. De perioada facultății se leagă primele compoziții non-electronice (în special muzică pentru copii), unele dintre ele fiind laureate ale unor festivaluri importante de muzică ușoară pentru copii (Mamaia Copiilor, Festivalul Tinereții, Copii Cântă Marea, My Song Contest – Antena 2 etc) și difuzate în cadrul unor emisiuni tv și radio pentru copii. Cea care-i va realiza versurile la majoritatea cântecelor de muzică ușoară este una dintre cele mai importante poetese de la malul Mării Negre, Carmen Aldea – Vlad.

În această perioadă în care scrie mai mult muzică pop, are prilejul de a cunoaște o serie de oameni minunați ai culturii românești care, spre surprinderea sa îi apreciază munca și cu care leagă prietenii până în ziua de azi.

Cum dorința de a căuta sonorități noi a fost întotdeauna una dintre condițiile de bază în creația lui Adrian Mihai,pe fondul informațiilor noi cu privire la muzica clasică, în perioada facultății și în perioada imediat următoare absolvirii acesteia, experimentul muzical este din ce în ce mai prezent în atelierul de lucru al compozitorului. Încep fuziunile între genuri diferite de muzică, pliate pe simțirea sa muzicală. După absolvirea facultății se gândește din ce mai serios la realizarea unui album de creații instrumentale. Tot acum începe să realizeze muzică de acompaniament pentru diverse forme de spectacol (realizează muzica spectacolului de teatru “Titanic Orchestra” de Hristo Boytchev în regia lui Iulian Enache pus în scenă la Teatrul de Stat Constanța și pregătirea muzicală a actorilor din distribuție; realizează muzica unui moment de coregrafie acrobatică pentru trupa de dans Shadows Ent și alte proiecte ce vor fie puse în scenă în viitorul apropiat).

După un sfârșit de an 2011 plin de activități și o primăvară a anului 2012 cu realizări profesionale în premieră, la începutul verii lui 2012 lansează primul album de muzică instrumentală “Puzzle Pieces Of My Thoughts” ( Piese de puzzle ale gândurilor mele) – album la care a fost ajutat de compozitorul, chitaristul și prietenul Marian Curteanu – împreună cu clipul piesei Noiseopolis, realizat cu sprijinul a doi prieteni, Vladimir Lungu și Ionuț Alexandru

În această perioadă Adrian Mihai este în plină promovare a albumului, în căutare de provocări noi și în derularea altor proiecte în colaborare cu alți artiști.